Legalitate & Temei juridic

PREVEDERILE LEGALE PENTRU ACHIZIȚIONAREA  DE LICENȚE SOFTWARE ȘI PRODUCT KEYS SECOND HAND

  1. Principii generale privind situația juridică la vânzarea produselor software folosite (second -hand)

În mod uzual, un drept nelimitat de folosință al unei licențe software, dobândit în mod legal, poate fi vândut unei părți terțe (unui terț).
Curtea Europeană de Justiție (EuGH), în calitate de organ principal al jurisprudenței
Uniunii Europene, prin intermediul hotărârii EuGH C-128/11, oferă claritate în această chestiune și declară comerțul cu programe software ca fiind legal.
Curtea Europeană de Justiție (EuGH) a decis că este permisă de asemenea și comercializarea produselor Software second-hand transmise (comercializate) online.
Lucrul de care trebuie sa se țină cont este acela că vânzătorul trebuie să șteargă toate copiile programului respectiv din propriul sistem.

  1. Ce înseamnă epuizarea drepturilor?

În legătură cu vânzarea produselor software folosite (second-hand) se vorbește în mod uzual de epuizarea drepturilor de distribuție ale producătorului software (așa numitul principiu al epuizării). Ce se ascunde de fapt în spatele acestui principiu?
În acest caz, principiul epuizării prevede că în situația unei prime vânzări a unei copii a produsului software second-hand, în cadrul Comunității Economice Europene (“piața comună” –ce include Uniunea Europeană plus Norvegia, Islanda, Liechtenstein), revânzarea programului software respectiv este permisă fără acordul dezvoltatorului (producătorului).
Producătorul Soft-ului nu mai are, în consecință, nici o influență cu privire la ce se întâmplă ulterior cu produsul său software. Astfel, noul proprietar (deținător) poate să revândă produsul in mod liber.
Curtea Europeană de Justiție (EuGH) a subliniat în hotărârea fundamentală EuGH C-128/11, faptul că și în cazul unei alienări (transmiteri) ulterioare a dreptului asupra licenței, producătorul software-ului nu se va mai putea opune revânzării copiei acestui program.
De asemenea în cazul primei vânzări, modul de distribuție nu este relevant– respectiv dacă distribuția se face fizic sau digital.
Curtea Europeană de Justiție (EuGH) stabilește de asemenea în mod clar faptul că în cazul licențelor dobândite online pentru programele software (folosite) cumpărate, cumpărătorul are dreptul să descarce din nou programul respectiv de la dezvoltator (producător) iar epuizarea dreptului de distribuție asupra copiei programului se extinde și asupra versiunilor îmbunătățite și actualizate ale softului respectiv.

  1. Situația juridică în cazul vânzării de licențelor de volum second-hand

Și în cazul vânzării de licențe second-hand multiple și a separării juridice a acestora în cadrul pachetului de licențe, se folosesc prevederile hotărârii (EuGH C-128/11) a Curții Europene de Justiție. În mod analog se

pornește de la prezumpția că principiul epuizării se aplică în cazul fiecărei prime înstrăinări (vânzări) a software-ului.
În acest context, deseori producătorii de software argumentează că în această situație trebuie să se aplice o așa numita “interdicție de separare”, însă aceasta este interpretată în mod eronat.
În conformitate cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, această interdicție trebuie să fie limitată și se referă exclusiv la licențele individuale și nu la vânzarea parțială a pachetelor de licențe, ce presupune scoaterea pe piață a unui număr determinat de licențe individuale parte ale aceluiași pachet – cum este cazul licențelor multiple.
Așadar Curtea Europeană de Justiție leagă interdicția de separare doar de situația în care o licență individuală este “descompusă” în scopul folosirii, însă nu și de situația în care o licență (parte a unui pachet de licențe/ licențe multiple) este vândută.
Această interpretare a fost confirmată până în prezent în mod regulat de către jurisprudență.
Prin simpla vânzare nu pot fi generate mai multe licențe decât cele dobândite inițial.
Revânzarea, de asemene, nu este interzisă, din simplul motiv că dezvoltatorul software a alocat un singur număr de serie pentru posturi multiple.
Faptul că referința produsului software este corelată cu unul sau mai multe numere de serie, nu are nici un impact asupra numărului licențelor (potrivit Curții Europene de Justiție).

  1. Situația juridică în cazul vânzării de licențe OEM second-hand

În cazul licențelor OEM este deseori argumentat faptul că o decuplare hardware (computer)- software nu este posibilă, atunci când este vorba despre o versiune software OEM.
În acest scop, condițiile de utilizare stabilite de anumiți producători conțin clauze software speciale, în care se precizează că un transfer al softului OEM este posibilă doar în situația înstrăinării calculatorului (computerului) fie prin vânzare fie prin transfer, sub condiționarea că nici o copie a respectivului software să fie păstrată de către vânzător.
Acestei politici de licențiere i s-a opus însă jurisprudența. Astfel în principiul director al unei hotărâri a Curții Federale Supreme de Justiție germane (BGH, I ZR 244/97) se stabilește faptul că un dezvoltator (producător) software nu își poate impune propriul interes, ca o versiune a programului software (OEM) oferită la un preț competitiv să poată fi vândută doar împreună cu un computer nou stabilind de la început că el oferă doar un drept de folosință limitat bazat exclusiv pe această modalitate de distribuție.
În situația în care versiunea programului este inclusă în circuitul comercial de către dezvoltator sau cu acordul acestuia, distribuția (transmiterea) produsului, pe motivul epuizării dreptului de autor cu privire la restricțiile distribuirii, indiferent de limitările de fond ale dreptului de folosință dobândit, este liberă.

Acest site folosește cookie-uri. Prin navigarea pe acest site, iți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Politica noastra de confidentialitate. Am inteles